Prim-ministrul Pavel Filip este gata să vină în plenul Parlamentului cu un raport. Despre asta a anunţat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul şedinţei forului legislativ, transmite CURENTUL.
Precizăm că solicitarea respectivă a venit din partea fracţiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova.
„Am avut o discuţie cu premierul Pavel Filip. Este gata să vină cu acel raport, la finele sesiunii parlamentare, în luna iulie 2016”, a declarat Candu.
În context, preşedintele Partidului Socialiştilor din R. Moldova, Igor Dodon cred că Pavel Filip nu va veni în plenul Parlamentului.
„Diplomatic v-au trimis în iulie. Prim-ministrul nu va veni. De ce nu aţi semnat moţiunea noastă de cenzură? Dacă vă temeţi, pregătiţi voi moţiunea. Noi sîntem gata să o examinăm”, s-a adresat el către preşedintele fracţiunii PLDM, Tudor Deliu.
„Vă rog să nu ne impuneţi agenda Dvs. Noi avem agenda noastră”, a replicat Deliu.
La rîndul său, deputatul comunist Elena Bodnarenco a spus că, PCRM încă nu a decis dacă va susţine sau nu moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului Filip, iniţiată de PSRM.
„Comitetul Executiv al PCRM trebuie să examineze textul acestei moţiuni. Săptămîna viitoare vom anunţa dacă o susţinem sau nu”, a conchis Elena Bodnarenco.
Precizăm că, pînă în prezent, moţiunea de cenzură iniţiată de socialişti a fost semnată doar de 24 deputaţi, însă pentru a fi înregistrată în Parlament este nevoie de cel puţin 26 de semnături.
Adrian Platon