[ X ]
Moscova oferă oraşului Bălţi 10 autospeciale şi echipament medical
18 Noiembrie

Primarul municipiului Bălţi, Renato Usatîi a oferit detalii despre întrevederea cu primarul Moscovei, Serghei Sobeanin, transmite CURENTUL.

Liderul Partidului Nostru a declarat că, pe lângă semnarea unui Acord de colaborare în sfera economică, socială şi culturală între capitala Rusiei și municipiul Bălți, au mai fost obţinute o serie de înţelegeri importante pentru soluţionarea celor mai acute probleme ale capitalei de nord a țării.

Astfel, Primăria Moscovei a decis să ofere municipiului Bălţi 10 autospeciale. Primarul Moscovei a propus ca o solicitare în acest sens să fie expediată lui personal, anunţând că Moscova este gata să procure astfel de tehnică specială şi utilaje nemijlocit pentru bălţeni.

Totodată, potrivit lui Usatîi, au fost discutate şi problemele cu care se confruntă spitalul municipal.

„I-am povestit domnului Sobeanin că am început deja să întreprindem acţiuni în acest sens, deşi sunt nevoit să finanţez aceste proiecte din cont propriu. Primarul Moscovei a rugat să pregătim o solicitare cu lista tuturor echipamentelor medicale necesare. Ţinând cont că în spitalul municipal din Bălţi urmează tratament cetăţenii din toate raioanele nordului Moldovei, colaborarea noastră va aduce beneficii întregii ţări”, a conchis Renato Usatîi.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților