[ X ]
„Moartea” pro-europenilor
9 Iulie

Portalul nostru a publicat anterior un material precum că scena politică din Republica Moldova este în pragul unor mari schimbări. În special, era scos în evidență faptul că cele două mari tabere politice – pro-europenii și pro-euro-asiații – vor fi înlocuite de alte două mari tabere – unioniștii și stataliștii.

Ultimele schimbări ce au avut loc în Moldova, dar și în Europa demonstrează că lucrurile merg anume în această direcție. Astfel, referendumul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a aprofundat și mai mult criza din Europa, accentuată puternic de situația legată de fluxurile de migranți ilegali, tot mai greu de controlat. Însă, lucrurile par să nu se oprească aici – Președintele Cehiei își dorește și el un referendum privind ieșirea țării sale din UE, unele forțe din Bulgaria, de asemenea, enunță inițiative de acest fel, în Grecia se aud voci care spun că ar trebui ca și această țară să revină la intenția sa de acum un an, care tot se referea într-un fel anume la plecarea din UE etc.

Forțele politice pro-europene de la Chișinău se fac că nimic nu s-a întîmplat și nu se întîmplă. Reacțiile liderilor acestora sînt destul de optimiste, iar manifestările pro-europene (care, ei cred naiv că, încă le mai pot aduce dividendele politice de altădată) se țin lanț: sărbătorirea cu mare pompă a intrării în vigoare a Acordului de Asociere RM-UE, angajamente care mai de care privind onorarea obligațiunilor ce reies din acest Acord, ședințe la Parlament și Guvern, dar și ședințe comune dedicate integrării europene etc. Nu zic, toate acestea trebuiesc făcute, mai ales că e vorba de angajamente ce reies din documente internaționale semnate de Moldova, dar la fel e necesară și o abordare mai prudentă, dar și alte acțiuni conexe care să susțină triumfalismul afișat de partidele declarat pro-europene.

Aceste partide se fac a nu vedea euro-scepticismul care crește cu fiecare zi în societatea noastră. Toate sondajele de opinie arată că oamenii nu mai cred ca altă dată în viitorul european al RM – fie nu cred în politicienii ce-l promovează și care, de-a lungul anilor, au reușit să-i dezamăgească, fie nu cred în însuși viitorul UE ca urmare a problemelor grave cu care se confruntă această comunitate de state.

De asemenea, aceleași sondaje arată că, pe fonul descreșterii preferințelor pro-Europa ale populației, crește curentul unionist. Adică, putem presupune că oamenii nu mai cred în capacitatea Republicii Moldova de a se integra de sine stătător în UE și văd unica posibilitate de a ajunge în UE prin unirea cu România. Iar aceasta este cea mai directă confirmare a faptului amintit mai sus – că opțiunea europeană din societatea moldovenească se „convertește” treptat în opțiunea unionistă. Oamenii au înțeles că integrarea în UE trebuie abordată altfel, iar partidele declarat pro-europene se pare că nu înțeleg acest lucru și continuă să mizeze pe un vis care nu are cum să se realizeze.

Miopia partidelor pretins pro-europene este accentuată și de comportamentul partidelor de centru-stînga, care se pare că înțeleg mai bine schimbarea politică majoră ce are loc în prezent. Astfel, referirile la viitorul euro-asiatic al Republicii Moldova sînt tot mai puțin frecvente în discursul public al Partidului Socialiștilor, fiind înlocuite cu referirile la moldovenism, statalitate etc. O schimbare similară a apărut și în discursul public al „Partidului Nostru”. Recent, liderul PN, Renato Usatîi i-a surprins pe mulți prin declarația sa că ideologia moldovenismului trebuie să stea la baza dezvoltării RM. Apropo, el a dezvoltat o întreagă teorie la această temă, ceea ce demonstrează că nu a fost vorba de o frază scăpată accidental, ci de o viziune bine gîndită.

Deci, partidele de centru-stînga înțeleg schimbarea care are loc și încearcă să se adapteze. Căci, este evident că alternativa euro-asiatică era bună atîta timp cît era în vogă integrarea europeană. Acum, cînd opțiunea pro-integrarea europeană descrește, alimentînd în paralel curentul unionist, partidele de stînga înțeleg că trebuie să se poziționeze împotriva unioniștilor, consolidînd puternic polul statalist.

În această situație, partidele de centru-dreapta, declarate pro-europene, riscă să rămînă în scurt timp izolate politic și să se lupte pe un segment irelevant din punct de vedere electoral. Unica lor șansă de scăpare este să se repoziționeze și să adere la una din cele două tabere mari care se prefigurează – unioniștii și stataliștii. Or, spectrul de centru-dreapta este atît de larg și de neuniform, încît cuprinde atît partide ce pot deveni în perspectivă unioniste, cît și stataliste. Dacă nu vor înțelege necesitatea de a se repoziționa, partidele de centru-dreapta, care se declară pro-europene și care în prezent se bucură de o susținere anume în societate, pur și simplu vor „muri”. Din punct de vedere politic, desigur…

Dumitru Spătaru

Inapoi la arhiva noutaților