[ X ]
[ X ]
[ X ]
Misiunea EUBAM are un nou șef pentru Moldova și Ucraina
23 Aprilie
foto: rupor-pmr.ru

Prim-ministrul Iurie Leancă s-a întâlnit cu noul șef al Misiunii UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina, Francesco Bastagli la care a fost prezent șeful Delegației Uniunii Europene în R. Moldova, Pirkka Tapiola, transmite CURENTUL.

„Sunt bucuros să vă salut aici, la Chișinău. De asemenea, îmi face o deosebită plăcere că avem pe cineva cu așa experiență în fruntea misiunii EUBAM. Sper să avem o conlucrare cât mai reușită, deoarece EUBAM are un rol important în țara noastră și datorită experienței dumneavoastră, RM va merge într-o direcție corectă”, a precizat Iurie Leancă.

La rândul său, Francesco Bastagli a reconfirmat disponibilitatea EUBAM de a sprijini în continuare Republica Moldova. „De trei săptămâni, sunt la Chișinău și mă bucur să fiu aici, într-un moment atât de fericit pentru relația R. Moldova și Uniunii Europene, obținerea regimului liberalizat de vize”, a menţionat oficialul.

Pe parcursul a aproape opt ani, EUBAM îndeplineşte funcţiile de asistenţă în cooperarea dintre serviciile de resort din RM şi Ucraina privind securizarea frontierei, prin care a contribuit substanţial la intensificarea cooperării bilaterale moldo-ucrainene şi realizarea proiectelor comune.

Amintim că, șeful Misiunii UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina, Francesco Bastagli a  fost numit la 29 martie 2014.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților