Declaraţiile făcute ieri de ex-vicepreşedintele Partidului „Renaştere”, Oleg Babenco, în cadrul unei conferinţe de presă, nu corespund realităţii. O declaraţie în acest sens a făcut astăzi preşedintele formaţiunii, Vadim Mişin, transmite CURENTUL.
„Pentru mine a fost straniu cînd Babenco a vorbit despre extremism. Partidul nostru nu a fost extremist niciodată. Partidul nostru poate fi învinuit de orice, dar numai nu de extremism”, a declarat Mişin.
De asemenea, preşedintele Partidului „Renaştere” a menţionat că formaţiunea rămîne una integră şi unitară.
„Noi am vorbit cu tot activul partidului. Ceea ce ieri se numea la ei argumente, acestea nu corespund realităţii. Din 43 organizaţii teritoriale ale partidului, toate sunt active. Împreună cu Babenco au plecat 3 secretari ai organizaţiilor primare din Chişinău, şi nu 3 mii de membri cum spun ei. În total în Chişinău avem 1000 de membri. Nu ştiu de unde au luat ei aceste cifre. Dacă plecau toţi membrii, tot erau de trei ori mai puţini”, a conchis Mişin.
CURENTUL.md aminteşte că, ieri,mai mulți membri ai Partidului “Renaștere” au decis să părăsească formațiunea și să adere la Partidul Democrat din Moldova.
Adrian Platon