Mișcarea Populară Antimafie (MPA) a organizat o acțiune de protest în fața Parlamentului R. Moldova, împotriva investirii noului Guvern, transmite CURENTUL.
Sergiu Mocanu a declarat că, acest protest, poate fi calificat și ca o acțiune simbolică.
”Guvernul Streleț va fi unul mafiot ca și precedentele. Eu m-am gîndit cu groază la faptul că astăzi, ei, în liniște, ar putea să-și petreacă acest ritual de instalare a încă unui guvern mafiot. Și anume din această cauză am venit la o acțiune, dacă vreți simbolică”; a precizat el.
Totodată, Mocanu a menționat că, respingerea candidaturii Maiei Sandu demonstrează că, această guvernare nu are nici o intenție să meargă pe un drum european de dezvoltare.
”Prin respingerea candidaturii Maiei Sandu au demonstrat că nu-și doresc integrarea în UE. Cerința cu care am venit noi astăzi, este ori Maia Sandu prim-ministru, ori plecați, asta vom striga. Jos mafia!”, a conchis Mocanu.
Andriana Cheptine