Partidul Politic Mişcarea Populară Antimafie a venit astăzi cu o adresare către societatea civilă. În acest sens, conducerea formaţiunii a elaborat o petiţie care va fi transmisă reprezentanţilor societăţii civile. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.
„Am renunţat la proteste în luna aprilie. Am considerat că este de datoria societăţii civile să se manifeste, să adune cît mai multă lume ca în acest mod să poată exercita presiune asupra guvernării”, a declarat vicepreşedintele partidului, Daniela Bodrug.
Totodată, aceasta spune că, protestele populare au fost deturnate. În acest context, Mişcarea Antimafie cheamă societatea civilă să-şi conjuge eforturile.
În acest sens, reprezentanţii formaţiunii cer modificarea legislaţiei electorale prin micşorarea pragului electoral pentru partide şi candidaţi independenţi, modificarea componenţei CEC şi CCA şi desemnarea în aceste funcţii a reprezentanţilor societăţii civile, persoane neafiliate politice. De asemenea, aceştia cer un dialog dintre instituţiile neguvernamentale şi guvernamentale pe de o parte şi instituţiile europene pe de altă parte, precum şi publicarea imediată a rezultatelor ultimului recensămînt al populaţiei.
Adrian Platon