[ X ]
Ministrul Vasile Botnari a avertizat conducerea Air Moldova
18 August

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a convocat în această dimineață o ședință cu responsabilii de domeniul aviaţiei civile din cadrul Ministerului şi a ÎS „Air Moldova” pe problema legată de reţinerea mai multor zboruri, înregistrată în ultimele două săptămâni de către operatorul aerian, transmite CURENTUL.

Demnitarul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură perturbarea graficului zborurilor, înregistrată de către Air Moldova, apreciind această situaţie ca fiind inacceptabilă.

În context, acesta a avertizat conducerea companiei de necesitatea implementării unui set de măsuri urgente de natură să asigure revenirea graficului zborurilor în regim normal.

„Situații când cursele aeriene sunt reținute pentru mai multe ore, iar pasagerii rămân blocaţi în aeroporturi nu trebuie să existe. Compania urmează să implementeze în acest scop un Plan de măsuri urgente, realizarea căruia va fi monitoriza strict”, a declarat ministrul Vasile Botnari în discuțiile cu managerii Air Moldova.

De asemenea, Vasile Botnari a cerut conducerii companiei aeriene să asigure achitarea operativă a tuturor compensațiilor pasagerilor afectați de recentele întârzieri.

„Pentru cazurile de întârzieri mari, pasagerii trebuie să fie despăgubiţi de către companie, în funcţie de timpul de aşteptare, aşa cum prevede legislaţia în domeniu. Toate compensaţiile trebuie achitate în termen cât mai scurt”, a conchis Vasile Botnari.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților