Şi ministrul Apărării, Viorel Cibotaru a acceptat provocarea proiectului „Cu notele la vedere”, lansat de portalul CURENTUL.
Ministrul Apărării, Viorel Cibotaru, a studiat, în perioada 1975-1980, la Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Moldova, pe care a absolvit-o cu menţiune.
Ulterior, Viorel Cibotaru a făcut studii postuniversitare la aceeaşi instituţie de învăţămînt, obţinînd, în 1987, titlul de doctor în ştiinţe filologice.
“Crescînd într-o familie de intelectuali, tata fiind academician în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, iar mama – actriţă şi regizor de televiziune, am fost educat în spiritul dragostei pentru carte, iar acest lucru poate fi demonstrat de calitatea studiilor pe care le-am obţinut de-a lungul timpului, atît în ţară, cît şi peste hotare. Colegiul Regal din Londra, Colegiul de Apărare al NATO de la Roma, Centrul de Politică de Securitate de la Geneva, Şcoala Naţională de Administrare Publică de la Varşovia, Centrul European de Studii în domeniul Securităţii George C. Marshall de la Garmisch, sînt doar cîteva instituţii în care am avut onoarea să studiez”, a declarat demnitarul.
Adrian Platon