[ X ]
Ministrul Afacerilor Interne al Lituaniei: Susținem foarte mult reformele care au loc în RM
28 Iulie

„Vizita mea la Chișinău demonstrează faptul că susținem foarte mult reformele care au loc în țara dumneavoastră”. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Interne al Republicii Lituania, Tomas Zilinskas, în cadrul unui briefing de presă, susținut împreună cu ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Alexandru Jizdan, transmite CURENTUL.

Zilinkas a încurajat continuarea implementării reformelor. „Calea integrării europene înseamnă numeroase oportunități în mai multe domenii”, a subliniat oficialul lituanian.

Ministrul de Interne al Lituaniei a mai spus că a discutat cu ministrul Jizdan mai multe aspecte ale colaborării bilaterale. „Cred că acesta e începutul unei noi cooperări între aceste două țări, între aceste două ministere”, a menționat Toman Zilinkas, referindu-se, în mod special, la colaborarea în domeniul combaterii crimei organizate.

La rîndul său, ministrul Afacerilor Interne al RM, Alexandru Jizdan, a mulțumit omologului său că a acceptat invitația și a venit la Chișinău.

„Între MAI al RM și MAI al Lituaniei este o colaborare bună și un schimb eficient de informație pe domeniul combaterii criminalități organizate. Am decis că vom intensifica aceste colaborări pentru a atinge mai multe rezultate împreună”, a declarat ministrul.

De asemenea, Alexandru Jizdan a spus că, Ministerul de Interne al Lituaniei tot a trecut printr-un proces de reformă, așa că este un exemplu pentru Republica Moldova, angajații MAI făcînd mai multe vizite de studiu în Lituania.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților