România este cel mai sincer şi cel mai mare susţinător al Republicii Moldova. Declaraţia a fost făcută de ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la Moldova 1, transmite CURENTUL.
„Vectorul european pentru Republica Moldova este foarte important nu doar pentru cetăţenii moldoveni, dar şi pentru stabilitatea regională”, a declarat Stoenescu.
Potrivit lui, drumul către Uniunea Europeană este unul anevoios.
„Trebuie făcute reforme. În opinia mea, Guvernul actual este conştient de aceste reforme şi îşi urmează foaia de parcurs. Sperăm că vom vedea rezultate în cel mai scurt timp. Dorim să vedem reforme în Republica Moldova”, a conchis ministrul Dan Stoenescu.
Adrian Platon