Schimbări majore în atitudinea Rusiei față de Republica Moldova nu s-au produs. Despre asta scrie ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, într-o postare pe blogul său, transmite CURENTUL.

„Suntem sub aceeași influență ,,sovietico-ruso-țaristă” doar că aș numi această influență „adaptată,” la civilizație, însă unele nuanțe țariste încă mai persistă sub alte forme agresive. Este de ajuns, să aruncăm o privire spre statele Uniunii Europene și la nivelul ridicat de confort și dezvoltare economică şi apoi cu aceeași ochi să privim spre nivelul de dezvoltare actual în Rusia. Vedeți? Simțiți diferențele? Acum, după acest exercițiu, mă întreb și vă întreb, retoric firește: Cât timp le vom mai permite să continue ștergerea bocancilor de noi, românii basarabeni?”, scrie Chirinciuc.

Demnitarul spune că îl frământă multe semne de întrebare, neclarități și are un sentiment de contestatar.

„În primul rând, nu înțeleg de ce unii politicieni încă mai promovează o politică rusească în detrimentul Republicii Moldova. Or, ruşii au devenit stăpâni cruzi în Basarabia prin fraude, războaie, terorism sângeros. Nu-mi pot explica de ce o parte din populația R. Moldova mai admite acest pasaj istoric – 16 mai 1812, ca fiind unul „firesc” și chiar născocesc ,,argumente plauzibile” când sute de mii de români basarabeni au fost transformaţi în „animale de muncă”. Pentru comportamentul acestor politicieni am o singură explicație: ,,banul face legea, indiferent de la cine vine”. În cazul lor, e clar că vine de la ruși. Dar, voi, compatrioții mei? Câți dintre voi cunoașteți că Guvernul țarist n-a fost în stare să apere populaţia Basarabiei, după anexare? Dimpotrivă, ruşii le spuneau ţăranilor români: „Nu ne interesează să ştim cine face lucrul: oamenii sau animalele, numai ordinele să fie executate”. De ce, după ce timp de peste 200 de ani românii basarabeni au fost jefuiţi, maltrataţi, deportaţi, împuşcaţi şi nimiciţi, o parte dintre voi, dragi români basarabeni, vă alăturați acestor politicieni și deveniți nostalgici după acele timpuri?”, conchide Iurie Chirinciuc.

Adrian Platon