[ X ]
Ministru leton, la Chișinău: Exporturile Moldovei către Letonia s-au mărit
17 August

Ministrul Afacerilor Externe al Letoniei efectuează în perioada 16-18 august o vizită de lucru la Chișinău. Edgars Rinkēvičs s-a văzut cu omologul său din Republica Moldova, Nicu Popescu, informează CURENTUL.

„Integrarea europeană este o prioritate cheie a Guvernului nostru. Pentru noi, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană este piatra de temelie pentru reforme și modernizarea statului nostru”, a spus Nicu Popescu, după întrevederea cu ministrul Letoniei.

În același timp, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a spus că, pe lângă agenda de cooperare cu Uniunea Europeană, a discutat și despre relațiile bilaterale.

„În viitorul apropiat, am agreat necesitatea de a finaliza negocierile și de a semna un acord între Republica Moldova și Republica Letoniei în domeniul securității sociale. La fel am convenit să inițiem un dialog detaliat privind recunoașterea permiselor de conducere a Republicii Moldova pentru cetățenii noștri care trăiesc în Letonia”, a declarat Popescu.

La rândul său, ministrul Letoniei a declarat: „În pofida faptului că am avut o perioadă foarte dificilă, cea a pandemiei COVID-19, totuși este de menționat că exporturile Moldovei către Letonia s-au mărit în această perioadă, fapt de care suntem foarte mulțumiți”.

Totodată, oficialul străin a spus că au fost purtate discuții – atât cu privire la problema transnistreană, cât și în ceea ce ține de situația cu Afganistanul: „Țin să menționez că reieșind de situația din Afganistan, următoarele zile vor fi pline de provocări, dar împreună cu Uniunea Europeană și cei din NATO încercăm să facem față acestei situații”.

La sfârșit, ministrul Edgars Rinkēvičs l-a invitat pe omologul său moldovean în Letonia.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților