Centrul Pro Comunitate anunţă concurs de selectare a 10 persoane în vederea participării în cadrul proiectului “Reţeaua Naţională a persoanelor-resursă în lucrul de tineret şi dezvoltarea politicilor de tineret” realizat în cadrul Programului de Granturi al Ministerului Tineretului şi Sportului din R. Moldova, transmite CURENTUL.
Selectarea participanţilor în cadrul proiectului se va face în baza motivaţiei personale, studiilor obţinute, experienţa în implementarea proiectelor, abilităţilor de comunicare şi lingvistice, experienţă în elaborarea de politici şi documente operaţionale.
Persoanele selectate vor fi implicate în seminare de instruire realizate în colaborare cu parteneri din Croaţia şi experţi locali, vor participa la desfăşurarea cercetării calitative în vederea stabilirii sistemului de management al calităţii lucrului de tineret, vor crea în colaborare cu echipa Centrului Pro Comunitate Ghidul competenţelor Lucrătorului de tineret, având drept model practica internaţională preluată şi necesităţile actuale din RM.
Echipa selectată va contribui şi după încheierea proiectului la dezvoltarea politicilor de tineret prin oferirea expertizei şi consultanţei instituţiilor cheie din sector şi prin implicarea în diferite studii ţi cercetări.
Elena Mocreac