[ X ]
Mihai Ghimpu s-a întîlnit cu Ambasadorul SUA, James Pettit. Iată ce au discutat cei doi!
5 Septembrie

Președintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, candidat pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA la Chișinău, E.S. James D. Petitt, transmite CURENTUL.

În cadrul întrevederii, Mihai Ghimpu i-a relatat ambasadorului american toate evenimentele istorice ale poporului român, care dovedesc că populația de o parte și alta a Prutului este una și aceeași, iar independența Republicii Moldova pentru el nu a fost decât un pas spre unire.

”Eu am votat pentru independența acestui Stat în 1991 față de URSS, atunci nu era posibilă reunificarea. La moment avem aproximativ 30% din populația Republicii Moldova, în special tinerii, care își doresc Unirea, acest trend este unul în creștere, fapt care ne bucură și ne încurașează să luptăm”, a spus Mihai Ghimpu.

Mihai Ghimpu a menționat că la moment există aceste tabere pro și contra în societate, pentru că nu am avut guvernare care să corecteze greșelile istoriei.

”Dacă conducerea de la 1990 încoace ar fi promovat adevărul despre noi, despre ocupație, despre identitate și limba pe care o vorbim, astăzi Unirea ar fi fost făcută. Pentru populația Republicii Moldova, astăzi este mai bine dacă aceste două state românești s-ar uni. De aceea consider că problema despre reunificarea cu România astăzi este mai viabilă ca niciodată. Decizia suverană, încotro să meargă Republica Moldova, aparține poporului și nimeni nu ne poate indica ce să facem și cu cine să ne unim. Sângele apă nu se face Dle ambasador”, a menționat Președintele PL.

La rândul său, ambasadorul a fost de acord cu afirmația Președintelui PL, că ”puterea suverană aparține poporului, inclusiv dorința firească de Unire cu România”. Ambasadorul consideră că prin declarațiile sale nu a dorit să atingă în nici un fel dreptul cetățenilor unioniști de a avea o viziune și o dorință de reunire și că Statele Unite nu are cum să împiedice reunificarea celor două state românești dacă poporul o va face.

”Eu respect decizia și idealul unioniștilor”, a spus ambasadorul american.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților