Președintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu susține că partidul pe care îl conduce va face tot posibilul ca să evite alegerile parlamenatre anticipate. Declarația a fost făcută după consultările cu președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în vederea desemnării unui nou candidat la funcția de prim-ministru, transmite CURENTUL.
Mihai Ghimpu a menționat că, a discutat cu șeful statului despre formarea unui nou Guvern.
”Nu am ajuns să discutăm nume, fiindcă corect e ca noi să ne întîlnim, fracțiunile parlamentare, să discutăm cine e de acord să formăm majoritate paralmentară, după care candidat”, a precizat el.
Totodată, Ghimpu a afirmat că, nimeni din fracțiuni nu trebuie să vină la discuții condiționat.
”Trebuie să vină liber la masă, să se așeze și să discutăm. Cînd sunt astfel de discuții/negocieri, fiecare are dreptul să vină cu propuneri, dar fără condiții. PL va face tot posibilul ca să evităm alegerile anticipate. Pentru noi e mai imporantă Europa decît PLDM”, a mai spus Ghimpu.
Andriana Cheptine