Liderul Partidului Liberal din Moldova, Mihai Ghimpu susține ca ex-ministrul Educației, Maia Sandu nu este de nivelul lui pentru ai da replica. Despre aceasta el a vorbit în interviul acordat pentru Europa Liberă.
„Noi încă vom reveni la acest minister. Atâta s-a vorbit de reforme. Eu nu vreau acum să… Dumnezeu cu dânsa. Nu merită. Ea nu e de nivelul meu. Spun deschis, lumea mă critică, nu e de nivelul meu ca să-i dau replică. Şi nu este omul care să mă înveţe ce înseamnă reforme şi cum, şi cu cine să le faci. Să fii într-un colectiv care, bănuit de toată lumea, să nu arăt cu degetul, în loc să-i spui: „Nu pot să merg de aici, fiindcă aici trebuie să facem schimbarea. Să facem schimbarea în familia noastră şi apoi să cerem schimbări”. Aşa ar fi corect, dacă eşti un om cinstit şi corect. De aceea, lăsăm problema aceasta la o parte.”, a precizat liberalul.
Întrebat dacă numirile în ministere se fac pe criterii politice, Ghimpu a negat.
„Care îşi face datoria profesional şi cinstit, rămâne. Dacă avem probe că a venit să facă bani şi interese – la revedere. La noi e altă politică.”, a precizat politicianul.
Cristina Pendea