[ X ]
Mihai Ghimpu: Am primit răspuns de la CNA, BNM şi alte structuri ale statului
14 Aprilie

Preşedintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a primit răspuns de la Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), Banca Naţională a Moldovei (BNM) şi alte structuri ale statului la interpelările făcute către instituţiile în cauză. Anunţul a fost făcut de politician înainte de şedinţa de astăzi a Parlamentului, transmite CURENTUL.

Mihai Ghimpu a spus că, BNM şi CNA au expediat mai multe demersuri către conducerea ţării privind situaţia de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.

„Interesant este că nici unul din cei care a condus statul în perioada anilor 2011-2014 nu au luat atitudine faţă de aceste demersuri. În 2012-2013, prim-ministrul Vlad Filat a primit patru demersuri din partea BNM şi patru din partea CNA. Primul demers a fost făcut la 5 aprilie 2012 prin care era atenţionat că, capitalul normativ al BEM s-a diminuat de la 1 miliard 175 milioane cu 479 de milioane. Dacă în 2012 prim-ministrul de atunci lua atitudine faţă de creditele neperformante, înseamnă că BEM astăzi exista şi nu exista problema furtului care s-a întreprins. Prim-ministrul Leancă a primit patru demersuri din partea BNM şi trei din partea CNA. Preşedintele Nicolae Timofti a primit patru demersuri din partea BNM şi un demers din partea CNA”, a declarat liderul PL.

Politicianul crede că sînt mai multe documente pe care însă nu le-a primit.

„Acestea demonstrează că, conducerea statului avea informaţii despre creditele neperformante şi transferurile de miliarde din BEM, Banca Socială şi Unibank peste hotare, dar nu au luat nici o atitudine faţă de aceste fărădelegi. De ce? Din cauza că unii din ei erau implicaţi în furtul miliardului de la bun început”, a conchis Mihai Ghimpu.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților