[ X ]
Membrii şi simpatizanţii PSRM protestează în faţa Parlamentului
29 Octombrie

Membrii și simpatizanții Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), organizează un protest în  susținerea moțiunii de cenzură asupra Guvernului în faţa Parlamentului, transmite CURENTUL.

Două colane de protestatari în frunte cu deputații socialiști au mers în marș pînă la clădirea Parlamentului. O coloană a pornit din scuarul Academiei de Științe a Moldovei, iar cealaltă  – din scuarul Academiei de Studii Economice.

Președintele PSRM, Igor Dodon a declarat de pe scena improvizată din în fața Legislativului că, astăzi, e o zi importantă.

”Noi continuăm lupta cu această guvernare. I-am spus lui Valeriu Streleț să plece din funcție, în caz contrar cu ajutorul nostru el oricum va pleca. Noi ne ținem de cuvînt. Scopul nostru final, sunt alegerile parlamentare anticipate. Noi nu vom face Alianță cu această guvernare”, a precizat Dodon.

Organizatorii spun că vor protesta pînă la sfârşitul şedinţei Parlamentului.

Protestatarii scandează ” Streleț demisia!”, ”Hoții la dubă!”, ”Jos Guvernul!”, ”Jos Alianța!”, ”Victorie!”, ”Demisia!”.

Andriana Cheptine 

Inapoi la arhiva noutaților