[ X ]
Marius Lazurca: Ne dorim ca păcura aceasta să slujească și securității energetice a RM
30 Mai

Republica Moldova a recepționat, în această dimineață, prima garnitură de păcură, oferită de Guvernul României, în calitate ajutor umanitar, transmite CURENTUL.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca a declarat că e ultima etapă a transferului umanitar pe care Guvernul României a decis să-l acorde RM.

„Vă reamintesc că primele două etape – pachete alimentare și, de asemenea, un ajutor masiv de zahăr. Astăzi, intră în RM primul transport de păcură, primele 1300 de tone din cele peste 16 mii, pe care Guvernul României a decis să-l pună cu titlu gratuit al dispoziția RM, pentru a mai scădea din povara consumului energetic. Ne dorim ca păcura aceasta să slujească și securității energetice a RM și, cred eu, unor condiții mai bune pentru încălzirea căminelor din RM. Suntem foarte bucuroși că am ajuns la această etapă. Garnitura de păcură vine din rezervele de stat ale României”, a precizat Lazurca.

La rîndul său, Viceprim-ministrul pe probleme sociale, Gheorghe Brega, a exprimat recunoștință pentru ajutorul umanitar oferit de Guvernul Românei.

„Noi nu putem specifica de ce anume avem nevoie, noi am stipulat unele momente, dar Guvernul României a decis să fie păcură. Păcura va fi dusă la C2 pentru păstrare la Agenția de rezerve materiale. Garnitura de păcură va fi împărțită – o parte va merge drept rezervă pentru situații excepționale a mun. Chișinău în situații de criză, iar o parte – ajutor umanitar unor pături social-vulnerabile. Guvernul României ne-a avertizat că păcura aceasta să nu fie comercializată, ci este strict ajutor umanitar”, a adăugat Brega.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților