Partidul Democrat din Moldova (PDM) a lansat o inițiativă, prin care timp de 30 zile, se va desfășura ”Luna familiei în R. Moldova”. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferințe de presă, de către liderul PDM, Marian Lupu, transmite CURENTUL.
Acesta a declarat că, prin această inițiativă, PDM își dorește să aprofundeze dialogul cu familiile din R. Moldova.
”PDM consideră că, familiile unite fac țara mai puternică. Prin această inițiativă vrem să aprofundăm dialogul cu familiile din țara noastră, să le aflăm și mai amănunțit așteptările și speranțele, dar și să atragem atenția asupra problemelor cu care ele se confruntă”, a precizat el.
Totodată, liderul PDM a menționat că, în cadrul acestei inițiative vor avea loc mai multe acțiuni în fiecare raion din țară, dar și în mai multe localități.
”Vrem să transmitem mesajul că R. Moldova trebuie să fie o mare familie, împreună chiar și cînd situația nu este una dintre cele mai ușoare. Vom marca așa cum se cuvine Ziua Mondială a familiei – 15 mai, precum și Ziua mondială a copilului – 1 iunie. Colegii noștri de partid, primari, deputați, miniștri și tineretul, vor fi alături de familii prin diverse întîlniri, dar și prin promovarea unor măsuri specifice pentru familii în această perioadă”, a subliniat Lupu.
În același context, Marian Lupu a reamintit că, atît echipa de miniștri, cît și deputații PDM, au venit cu o serie de măsuri pentru a crește calitatea vieții familiilor din R. Moldova.
Andriana Cheptine