Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu susține că, cel tîrziu pînă la data de 10 decembrie curent, vor veni cu o propunere privind candidatul la funcția de Prim-ministru al R. Moldova. Despre aceasta a anunțat după consultările cu președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, transmite CURENTUL.
Marian Lupu a declarat că, aceste consultări s-au axat pe funcția și responsabilitatea constituțională a Președintelui țării pentru desemnarea la funcția de Premier.
”Aceste consultări vor fi primul pas în acest exercițiu, pe care trebuie să-l completăm, din punctul nostru de vedere, în lunadecembrie cel tîrziu. Acesta este punctul de vedere și poziția PDM. L-am informat pe șeful statului de rezultatul acelor consultări pe care le-a pornit PDM. Am reiterat poziția formațiunii pe care o conduc, că noi suntem în continuare gata pentru a lua inițiativa de a prelua responsabilitatea de a guverna în RM. Asta ar însemna continuarea acestor consultări și negocieri, astfel, ca într-un termen, pînă la sfîrșitul săptămînii viitoare, cel tîrziu 10 decembrie să venim cu o propunere privind candidatul la funcția de Prim-ministru”, a precizat el.
Totodată, Lupu a menționat că, candidatul care va fi anunțat trebuie neapărat să îndeplinească toate condițiile, astfel, încît să întrunească votul a cel puțin 51 deputați.
În același context, întrebat despre candidatura lui Vlad Plahotniuc la funcția de Premier, vehiculată în presă, președintele PDM a răspuns că, sunt doar niște speculații.
”Orice nume, orice familie, care este vehiculată pînă în prezent, sunt doar speculații. În cadrul PDM nu am ajuns să discutăm candidaturi”, a conchis Lupu.
Andriana Cheptine