Ceea ce s-a întîmplat astăzi în Parlamentul R. Moldova, sub aspect general, a fost ceva foarte previzibil. Declarația a fost făcută de liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, transmite CURENTUL.
Marian Lupu a reamintit că, PDM încă două săptămîni în urmă a declarat poziția sa, și această declarație a rămas neschimbată, astfel că PDM nu era să voteze pentru Guvernul Sturza.
Totodată, Marian Lupu a anunțat că, începînd cu ziua de astăzi sau de mîine, vor informa Președintele R. Moldova despre reluarea negocierilor privind crearea majorității parlamentare.
”Ca și termen de timp, ne angajăm într-un proces de negocieri privind formarea majorității parlamentare și prezentarea rezultatului acestor negocieri șefului statului pînă luni – 11 ianuarie. În caz dacă reușim, vom prezenta acest rezultat șefului statului, dacă nu, la fel îl vom informa”, a conchis Marian Lupu.
Andriana Cheptine