Fostul ministru al Educaţiei, Maia Sandu, împreună cu alţi colegi vrea să creeze o organizație non-guvernamentală care să contribuie la promovarea reformelor în Republica Moldova. Declaraţia a fost făcută de fostul demnitar, în cadrul unui interviu acordat pentru anticoruptie.md, transmite CURENTUL.
„Sunt în SUA pentru câteva săptămâni, într-o vizită pe care am planificat-o cu mai mult timp în urmă. Am anunțat mai devreme că nu vreau să plec din educație și încerc să mă documentez aici despre posibilitățile de implicare. Discut cu persoane cu experiență în domeniul educațional din sectorul asociativ, dar și cu altă lume preocupată de buna guvernare”, a declarat Maia Sandu.
Aceasta speră reușească cu alţi cîțiva colegi să creeze o organizație non-guvernamentală care să contribuie la promovarea reformelor în Republica Moldova.
„O să încerc și eu să contribui la acest proces, construind o organizație care să monitorizeze deciziile și acțiunile administrației publice și să propună soluții pentru problemele cu care se confruntă țara”, a conchis fostul ministru al Educaţiei.
Adrian Platon