[ X ]
Maia Sandu a primit două propuneri. Iată ce va face în continuare!
1 August

Ex-ministrul Educaţiei, Maia Sandu a primit două propuneri din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), înainte de a fi votat Guvernul Streleţ. Despre asta a anunţat Maia Sandu, în cadrul emisiunii „ÎN PROfunzime” de la ProTV, transmite CURENTUL.

Potrivit acesteia, PLDM i-a propus preluarea conducerii a două ministere. „Nu am acceptat nici una”, a Sandu.

Totodată, fostul demnitar a evitat să dea un răspuns clar, despre ce ministere este vorba. „Nu ar fi corect faţă de cei care au ocupat aceste funcţii”, a conchis Maia Sandu.

Fiind întrebată despre planurile de viitor, aceasta a spus că pleacă la munte în România, iar mai apoi va decide ce face pe plan profesional. Maia Sandu nu a exclus posibilitatea unui job peste hotare, inclusiv în SUA.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților