[ X ]
Mai mulţi viceminştri au fost demişi din funcţii
25 Februarie

Mai mulţi viceminiştri au fost demişi din funcţii. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul şedinţei de astăzi a Guvernului, transmite CURENTUL.

Astfel, Ştefan Creangă a fost demis din funcţia de viceministru al Finanţelor. În prezent, acesta este deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova.

De asemenea, au fost demişi viceminstrul Justiţiei, Vladimir Grosu – care a fost numit în funcţia de ministru al Justiţiei şi viceministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ruxanda Glavan – numită în funcţia de ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în cadrul Guvernului Chiril Gaburici.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților