Gheorghe Brega, alături de ministrul în exerciţiu al Afacerilor Interne, Oleg Balan, ministrul în exercițiu al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, și viceministrul Sănătății, Gheorghe Țurcanu, au comunicat, în cadrul unei videoconferințe, cu președinții raioanelor despre consecințele ninsorilor abundente în sudul şi centrul ţării, transmite CURENTUL.
Potrivit informaţiilor comunicate, precipitaţiile şi vântul puternic au creat cele mai mari probleme în sudul ţării, în special în raionul Ștefan Vodă unde mai sunt blocate câteva drumuri de acces în maimulte sate, între care Alava, Copceac, Slobozia și Carahasani. Blocate mai rămâneau în această dimineaţă şi câteva unități de transport. Și în raionul Taraclia autoritățile locale au declarat că întâmpină greutăţi la curățarea drumurilor, precizând că mai au nevoie de utilaje tehnice și combustibil. Totodată, în raionul Căușeni 12 localități sunt fără curent electric.
În aceste condiţii, conducerea raionului Ștefan Vodă, Taraclia și Căușeni au cerut ajutor suplimentar în procesul de deszăpezire, dar şi la reconectarea energiei electrice.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și Ministerul Afacerilor Interne au anunțat, în cadrul şedinţei, că sunt mobilizate mai multe autospeciale și drumari care lucrează non-stop la deszăpezirea drumurilor, dând asigurări că vor ajuta şi în continuare autorităţile locale care solicită asistenţă.
Prim-ministrul interimar a îndemnat responsabilii să acorde o mare atenţie cazurilor în care e nevoie de ajutor femeilor gravide şi bolnavilor care necesită asistenţă medicală urgentă.
Totodată, Prim-ministrul interimar a cerut să fie informat, în cursul zilei, despre evoluţia situaţiei în raioanele afectate şi măsurile întreprinse de autorităţi pentru soluţionarea problemelor.
Adrian Platon