Președintele fracțiunii Partidului Popular European din Moldova (PPEM) în Consiliul Municipal Chișinău Oazu Nantoi, propune un şir de acțiuni pentru o guvernarea pro-europeană, inclusiv audierea funcționarilor de rang înalt din executivul Primăriei menționați în investigația Rise Project, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, în după amiaza zilei de ieri, a avut loc ședința Consiliului Coaliției Pro-europene din Consiliul Municipal Chișinău, în cadrul căreia s-a convenit organizarea, până la sfârșitul săptămânii curente, a ședinței extraordinare CMC la care să fie puse în discuție un șir de subiecte urgente.
Printre reglementările propuse au fost oprirea construcțiilor cu mari suspiciuni privind ilegalitate la adrese concrete, inițierea procedurii de reorganizare a Primăriei conform Planului de dezvoltare instituțională, oprirea construcțiilor din zona Pieții Centrale și elaborarea unei viziuni de lungă durată privind amenajarea acestei porțiuni importante a Centrului Istoric, eliminarea condițiilor restrictive din caietul de sarcini și prelungirea termenului pentru tenderul privind parcările cu plată din centrul Chișinăului.
Totodată, consilierii PPEM au susținut propunerea privind audierea funcționarilor de rang înalt din executivul Primăriei menționați în investigația Rise Project.
Adrian Platon