[ X ]
Mai mulţi deputaţi PSRM vor participa la un eveniment alături de Vladimir Putin
15 Iunie

Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, preşedintele fracţiunii parlamentare a PSRM, Zinaida Greceanîi, dar şi deputatul Vladimir Golovatiuc, întreprind o vizită de lucru la Sankt Petersburg pentru a participa la Forumul Economic Internaţional din capitala de nord a Rusiei, organizat sub egida Preşedintelui Federaţiei Ruse, în perioada 16-18 iunie 2016, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă al PSRM, la Forum va participa preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, precum şi peste  10 000 de reprezentanţi ai mediului de afaceri, preşedinţi de state, mass-media, organizaţii obşteşti, politicieni şi savanţi din întreaga lume.

În discuţie vor fi puse cele mai actuale teme legate de provocările economice ce stau în faţa Rusiei şi a întregii lumi, elaborarea noilor modele de administrare eficientă a economiei, a business-ului şi a instituţiilor societăţii civile.

În cadrul forumului, Igor Dodon va avea o luare de cuvînt cu privire la situaţia actuală în domeniul economiei  precum şi va participa la mai multe mese rotunde. De asemenea, liderul PSRM va avea o serie de întrevederi bilaterale cu oficiali ruşi şi parteneri ai formaţiunii pe care o conduce.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților