Partidul Democrat (PD) va susţine candidatura lui Iurie Leancă la funcţia de prim-ministru. Declaraţia a fost făcută de liderul PD, Marian Lupu, după consultările cu preşedintele Nicolae Timofti, transmite CURENTUL.
„Potrivit acordului, PD şi-a asumat conducerea Parlamentului, acelaşi acord stipulează că funcţia de premier revine PLDM-ului. PD va susţine orice candidat propus de PLDM. Susţinînd propunerea PLDM, implicit susţinem candidatura lui Iurie Leancă”, a declarat Lupu.
Potrivit politicianului, Guvernul ar putea fi votat în următoarele 8 zile. „Vom purta discuţii frumos, cu argumente, le vom vorbi despre responsabilităţi, situaţia dificilă. Interesele de partid trebuie puse pe plan secund”, a adăugat Lupu.
De asemenea, acesta a spus că o parte din actualii miniştrii se vor regăsi în componenţa noului Cabinet de miniştri.
„O parte din foştii miniştri îşi vor continua activitatea, alţii vor rămîne în Parlament. Aceasta rotaţie este benefică”, a conchis Marian Lupu.
CURENTUL.md precizează: Cu puţin timp în urmă, Vlad Filat a anunţat că Iurie Leancă rămîne candidatul PLDM pentru funcţia de premier.
Adrian Platon