[ X ]
Lituania continuă să sprijine reformele din justiție
4 Martie

Ministrul Justiției, Vladimir Grosu, a avut ieri, 3 martie 2014, o întrevedere cu ambasadorul lituanian în Republica Moldova, Rimantas Latakas, în cadrul căreia a discutat despre disponibilitatea Lituaniei de a oferi sprijinul necesar în reformarea sectorului justiției din Moldova, transmite CURENTUL.

Ministrul Justiției i-a mulțumit ambasadorului Lituaniei pentru interesul constant și sprijinul substanțial pe care țara sa îl acordă Republicii Moldova în reformarea sectorului justiţiei. Vladimir Grosu a apreciat buna colaborare dintre Ministerul Justiției al Republicii Moldova și instituțiile de resort din Lituania în procesul de implementare a Strategiei de reformare a sectorului justiției.

”Ne dorim să continuăm această colaborare, și chiar să o intensificăm. Suntem la o etapă importantă de implementare a Strategiei și avem nevoie de multă susținere la realizarea acțiunilor prevăzute în Planul de acțiuni privind implementarea acestei Strategii”, a menționat ministrul Justiției.

La rândul său, ambasadorul Rimantas Latakas a declarat că Lituania este disponibilă să susțină în continuare reformele inițiate și să acorde asistența necesară.

”Și țara noastră a trecut prin procesul de reformare a justiției. Nu a fost deloc ușor, a existat insistenţă  din partea Uniunii Europene, dar am reușit să schimbăm lucrurile spre bine. De aceea, vă încurajăm să continuați și suntem gata să vă ajutăm acolo unde aveți nevoie”, a subliniat diplomatul lituanian.

În context, Vladimir Grosu a reiterat care sunt prioritățile Ministerului Justiției, printre care reforma Procuraturii, Curții Constituționale, Institutului Național de Justiție, optimizarea hărții judecătoreşti etc.

”Ne dorim ca membrii Curții Constituționale din Lituania și profesioniștii în domeniu să împărtășească bunele practici lituaniene cu colegii din Republica Moldova. Schimbul de experiență ne va ajuta să modificăm cadrul legislativ și să întreprindem acţiunile necesare pentru ca reforma acestor instituții să fie eficientă”, a mai spus ministrul Justiției.

Oficialii au mai discutat despre inițierea unor noi proiecte de colaborare, organizarea celui de-al V-lea Forum juridic moldo-lituanian, care urmează să aibă loc în vara acestui an, dar și posibilitatea extinderii formatului acestuia, cu participarea Ucrainei.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  2. VIDEO// PSRM - protest la MAE: Ei vor iar să organizeze secții de votare în străinătate, să organizeze oamenii, pentru ca PAS să ia din nou majoritate parlamentară
    Politică |
  3. „Cetățenii se tem că votul lor va fi furat”. Partidul Republican „Inima Moldovei” - cu un apel către partidele de opoziţie cu şanse de a trece în Parlament
    Politică |
  4. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |
  5. Marcel Dumbravan, câștigător al concursului pentru funcția de procuror șef anticorupție, a promovat evaluarea externă de integritate
    Politică |
  1. Andrei Năstase: Avem nevoie de un Parlament format din oameni aleși pe merit, cu voturi nominale
    Politică |
  2. Administrația de Stat a Drumurilor a fost reorganizată și transformată în Societatea pe Acțiuni „Administrația Națională a Drumurilor” (AND)
    Business |
  3. Renato Usatîi: Pensionarii și persoanele cu dizabilități trebuie să aibă dreptul de a face comerț în baza patentei gratuite
    Politică |
  4. „Cetățenii se tem că votul lor va fi furat”. Partidul Republican „Inima Moldovei” - cu un apel către partidele de opoziţie cu şanse de a trece în Parlament
    Politică |
  5. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |