[ X ]
Liliana Palihovici: Sînt posibile schimbări în sala de şedinţe a Parlamentului
9 Martie

În sala de şedinţe în plen a Parlamentului ar putea fi operate careva modificări, însă decizia finală va fi luată de Biroul Permanent. Declaraţii în acest sens a făcut vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici, după şedința Grupului de lucru privind accesul presei în sala de ședințe plenare a Legislativului, transmite CURENTUL.

„Ceea ce ne propunem este să analizăm toate propunerile şi cum pot fi încadrate în condiţiile tehnice ale Parlamentului. Posibile schimbări ar putea fi operate în sala de şedinţe a Parlamentului, dar cu acces limitat. Rămîne să vedem care ar putea fi modalitatea de selectare a cameramanilor în sala de plen. Nu avem posibilitate să permitem accesul a 40 de camere video de la toate cele 40 de televiziuni”, a declarat Palihovici.

De cealaltă parte, jurnaliştii au spus că lucrurile se pot schimba, însă trebuie să existe nişte reguli pe care toţi să le respecte.

„Este bine că s-a urnit carul din loc. Lucrurile se pot schimba. Printre soluţiile care le-am identificat este aceea ca Parlamentul să transmită live ceea ce se întîmplă în sala de şedinţe pentru cei care sînt ok cu asta, iar ceilalţi să vină aici şi să filmeze”, a declarat reprezentantul jurnaliştilor.

Precizăm că, următoarea şedință a Grupului de lucru privind accesul presei în sala de ședințe plenare a Legislativului va avea loc mîine dimineaţă, înainte de şedinţa Parlamentului.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților