Vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici, a avut ieri, la Strasbourg, o intervenţie pe marginea raportului APCE „Serviciile sociale în Europa: legislația și practica de separare a copiilor de familiile lor în statele membre ale Consiliului Europei”, transmite CURENTUL.
„În numele grupului politic al PPE, vreau să menționez că raportul „Serviciile sociale în Europa: legislația și practica de separare a copiilor de familiile lor în statele membre ale Consiliului Europei” a abordat subiectul în profunzime și a pus în discuție problemele existente în diferite regiuni ale Europei, care ar putea fi studiate și analizate pe viitor, într-un raport suplimentar”, a declarat Palihovici.
Potrivit concluziilor autoarei raportului, care au fost susţinute plenar de vicepreşedintele Parlamentului de la Chişinău, statele membre trebuie să: – elaboreze standarde pentru colectarea și analizarea datelor statistice, pentru a identifica cele mai eficiente servicii în susținerea copilului și familiei, dar și pentru a evita orice abuz în procesul separării copilului de familie; – implementeze legi, reglementări și proceduri, care ar urmări cu adevărat interesul major al copilului în procesele de separare, plasament și reintegrare; – se asigure că personalul implicat în procesele de luare a acestor decizii este calificat, remunerat corespunzător și instruit cu regularitate.
„O altă constatare a acestui raport, de asemenea relevantă pentru țara mea și multe țări din Europa de Est sau Balcani, este faptul că cei mai expuși riscului de a fi separați de familii sunt copiii din familiile social-vulnerabile și familiile în care unul sau ambii părinți sunt plecați la muncă peste hotarele țării, aceștia rămânând fără supraveghere sau tutelă”, a spus Liliana Palihovici.
Totodată, în raport sunt date exemple din care reiese că motivul separării unui copil de familia sa este sărăcia extremă.
„În opinia mea, această separare nu este soluția cea mai potrivită. Sunt convinsă că statele membre ale Consiliului Europei (CoE) trebuie să dezvolte și să ofere mai multe oportunități în susținerea familiilor, încât acestea să aibă suficiente venituri pentru depășirea pragului sărăciei, în interesul major al copilului”, a adăugat Liliana Palihovici.
În context, vicepreşeintele Parlamentului a venit cu propunerea de a recomanda statelor membre să investească mai mult în dezvoltarea instituției Avocatul Copilului, care este unul dintre cele mai importante instrumente în protejarea drepturilor copiilor în fiecare țară.
„Vreau să vorbesc și despre zonele de conflict, multe dintre ele fiind catalogate drept “conflicte înghețate”. Spre exemplu, Republica Moldova de 24 de ani are o astfel de zonă de conflict înghețat – Transnistria. În lista acestor țări se află și Georgia. Mai recent, remarc conflictul armat din Ucraina. Făcând abstracție de discuțiile și negocierile oficiale pentru soluționarea conflictelor menționate, vreau să accentuez că cei care sunt trecuți cu vederea și care suferă cel mai mult, în viața cotidiană din Crimeea, regiunile Donețk și Donbass, sunt copiii și adolescenții”, a mai spus aceasta.
Reieșind din aceasta, Liliana Palihovici a îndemnat membrii APCE să îşi concentreze eforturile și investițiile în prevenirea apariţiei problemei şi să se asigure că fiecare țară are un Avocat al Copilului implicat și dedicat protejării drepturilor copiilor.
Adrian Platon