[ X ]
Lilian Carp a purtat discuții cu ambasadorul României, Daniel Ioniță
19 August

Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a avut, astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, discuțiile au vizat diverse aspecte ale cooperării multidimensionale dintre țările noastre.

Lilian Carp a adresat sincere mulțumiri ambasadorului României, iar în persoana Excelenței Sale – autorităților țării pentru tot suportul de care se bucură Moldova din partea României, constant, de-a lungul anilor.

Recunoștință specială a fost exprimată pentru susținerea semnificativă în combaterea pandemiei COVID-19, în modernizarea infrastructurii sociale, inclusiv a celor peste o mie de grădinițe pentru copii, renovate în Moldova cu asistenta financiară a statului vecin.

A fost abordată și tematica raporturilor comercial-economice, fiind salutat faptul că României îi revine primul loc în lista partenerilor comerciali ai Republicii Moldova. Părțile au mai discutat și problematica securității energetice a țării noastre.

Daniel Ioniță a reiterat și cu acest prilej disponibilitatea României de a sprijini Republica Moldova în eforturile de dezvoltare și modernizare, de a susține consecvent și plenar aspirațiile sale pe calea integrării europene.

Doina Buruiană

dan ionita

Inapoi la arhiva noutaților