[ X ]
Leancă: Chiar ei pot fi cei care iniţiază discuţiile şi fac propuneri
17 Noiembrie

Iurie Leancă, președinte al Partidului Popular European din Moldova (PPEM), a relansat apelul către partidele care au fost alese pe platforma europeană la 30 noiembrie 2014, pentru a se întruni la masa de negocieri privind crearea unei noi coaliții. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, transmite CURENTUL.

Leancă s-a adresat și celor din PLDM. “Apelez și la colegii din PLDM să vină la discuții. Chiar ei pot fi cei care inițiază discuțiile și fac propuneri despre cum ar trebui să arate această coaliție”, a declarat președintele PPEM.

Deputatul mai afirmă că noua coaliție nu are nevoie de priorități, deoarece acestea și așa sunt evidente. Totodată, el a spus că noua coaliție trebuie să pornească de la o foaie albă și să înceapă cu reclădirea sistemului de justiție.

“Toate partidele politice care pot contribui la scoaterea țării din criză trebuie să participe”, a subliniat Leancă.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților