Premierul Iurie Leancă a prezentat astăzi Parlamentului proiectele de lege pentru care şi-a asumat răspunderea. La şedinţa Legislativului nu s-a prezentat doar fracţiunea Partidului Comuniştilor, transmite CURENTUL.
În discursul de debut, premierul a felicitat deputaţii cu prilejul împlinirii a cinci ani de guvernare europeană şi democratică.
„Deşi am trecut prin multe dificultăţi, am demonstrat că putem fi uniţi şi că putem obţine rezultate. În dimineaţa zilei, stimați deputați, Guvernul Republicii Moldova şi-a angajat răspunderea pentru şapte legi, intrarea în vigoare a cărora nu mai rabdă amînare. Mulțumesc conducerii Parlamentului, dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi, şi le mulţumesc colegilor din Coaliţia pro-europeană pentru susţinere şi disponibilitatea de a vă reuni atît de prompt în această şedinţă”, a declarat Iurie Leancă.
La rîndul său, preşedintele Parlamentului Igor Corman a menţionat că adoptarea acestor proiecte de lege pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea, nu poate fi amînată.
Mai multe proiecte vizează situația din agricultură și susținerea producătorilor de fructe, legume, dar și producătorii de vinuri. De asemenea, un proiect vizează piața bancară a R. Moldova și nemijlocit acordarea de noi pîrghii Băncii Naționale a Moldovei pentru a diminua efectul unor posibile crize financiare.
Alte proiecte vizează procesul de reorganizare a „Termocom”, importul de păcură pentru sezonul rece și scutirea acestora de la plata taxelor vamale, accize și TVA pînă la 31 martie 2015. Un alt proiect vizează declararea unor utilități publice în utilități de interes național.
La finalul şedinţei Parlamentului, preşedintele Fracţiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova, Valeriu Streleţ, a anunţat despre excluderea lui Veaceslav Ioniţă din componenţa fracţiunii.
Dacă în decurs de trei zile nu va fi depusă vreo moțiune de cenzură, atunci aceste legi vor fi considerate adoptate și transmise Preşedintelui ţării pentru promulgare.
CURENTUL.md aminteşte că în luna iulie 2014, Guvernul și-a asumat răspunderea față de Parlament pe marginea a 11 proiecte de lege.
Adrian Platon