Premierul Iurie Leancă şi-a făcut publice averea şi veniturile pe anul trecut. Astfel, acesta a obţinut 78 440 lei de la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, pe care l-a condus inclusiv în primele cinci luni ale anului trecut, şi 145 083 lei de la Guvern, în calitatea sa de Prim-ministru.
După cum relatează CURENTUL, Premierul are două conturi bancare – la Banca de Economii (salarial) – 0 lei şi la Mobiasbancă – 57 679 euro, iar soţia sa are un cont bancar la MoldovaAgroindBank – 13 710 euro şi unul la Mobiasbancă – 22 500 euro. Conturile de la Mobiasbancă au adus anul trecut venituri familiei Premierului de 2720 euro şi, respectiv, de 249 euro, iar cel de la MAIB – 289 euro.
Iurie Leancă deţine două terenuri în intravilan (unul singur şi unul împreună cu soţia) cu o valoare de 86 702 lei şi, respectiv, 77 426 lei.
De asemenea, împreună cu soţia are două case de locuit în Ialoveni pe aceeaşi adresă. Una are o valoare de 696 101 lei, iar alta – de 65 590 lei.
Familia Leancă are un automobil din 1989, preţul căruia nu este indicat.
Adrian Platon