În cadrul întrevederii între Preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, aflat într-o vizită de lucru la Chişinău și Prim-ministrul Iurie Leancă, au făcut un schimb de opinii privind agenda europeană a RM, perspectivele de colaborare dintre formaţiunile politice din care fac parte cei doi oficiali, precum şi despre evoluţia situaţiei regionale, transmite CURENTUL.
Premierul a menţionat că Republica Moldova a înregistrat progrese importante în procesul de integrare europeană, graţie efortului depus de guvernarea democratică din ultimii ani, dar şi a susţinerii fără precedent din partea partenerilor săi de dezvoltare.
„Prioritare în acest sens sunt reforma justiţiei, lupta cu corupţia şi edificarea unui sistem de administrare funcţional care să asigure ireversibilitatea parcursului european al ţării”, a subliniat Prim-ministrul.
La fel, Joseph Daul, a menţionat că, în această perioadă crucială, este deosebit de importantă consolidarea forţelor pro-europene pentru a asigura un viitor prosper Republicii Moldova.
Elena Mocreac