[ X ]
Iurie Dârda: „Acum 25 de ani, R. Moldova se smulgea din ghearele imperiului sovietic şi pornea pe propria cale”
27 August

„În toţi aceşti ani, R. Moldova a făcut paşi serioşi în vederea depărtării de trecutul sovietic. Astfel, am trecut la economia de piaţă, am pus bazele, iar ulterior am dezvoltat un stat democratic şi de drept, am pus în capul mesei drepturile omului, am făcut paşi importanţi spre apropierea de marea familie a democraţiilor europene, devenind membri asociaţi ai Uniunii Europene, ne-am câştigat locul nostru în familia ONU, CoE, OSCE etc. ”,  despre aceasta vorbește deputatul liberal, Iurie Dârda în mesajul său dedicat Zilei Independenței.

În opinia sa, acum 25 de ani, Republica Moldova se smulgea din ghearele imperiului sovietic şi pornea pe propria cale – cea a Independenţei.

“Dar toate aceste realizări sunt modeste în raport cu oportunităţile pe care le-am avut şi pe care le-am ratat în mare parte pentru că nu am avut curajul să o rupem dintr-odată şi definitiv cu trecutul sovietic. Un rol negativ în acest sens l-au jucat forţele revanşarde, care, urmărindu-şi propriile interese, au speculat pe nostalgiile poporului nostru şi ne-au târât în trecut. Anume din cauza acestor forţe, astăzi suntem nevoiţi să constatăm că dezvoltarea economică lasă de dorit, că instituţiile democratice nu funcţionează la capacitate maximă, că Moldova continuă să se confrunte cu probleme la capitolul integritatea ţării, că succesele noastre în plan extern sunt relativ modeste etc.”, mai spune demnitarul.

În opinia sa,  am face o mare greşeală dacă acum am privi doar în trecut şi am trăi doar cu greşelile ce au fost comise.
“Învăţând din lecţiile dure ale trecutului, trebuie să privim înainte şi să nu uităm nici o clipă că viitorul este făurit astăzi. De aceea, trebuie să muncim în continuare şi sunt sigur că vom ajunge să trăim într-un stat european modern, iar cetăţenii noştri vor avea un trai prosper, aşa cum o merită. Credeţi în viitor!  Felicitări cu ocazia Zilei Independenţei! ”, mai spune liberalul.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților