[ X ]
Iurie Ciocan va fi audiat astăzi de Parlament
1 Aprilie

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, va fi audiat astăzi în plenul Parlamentului. O propunere în acest sens a venit din partea fracţiunii Partidului Socialiştilor din R. Moldova (PSRM) şi a fost aprobată cu voturile majorităţii deputaţilor, transmite CURENTUL.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, Iurie Ciocan trebuie să explice deputaţilor decizia CEC privind respingerea inițiativei de desfășurare a referendumului republican constituțional.

„Eu personal am semnat. Au semnat şi alţi colegi din Parlament. Insistăm asupra audierilor parlamentare la acest subiect cu participarea preşedintelui CEC, Iurie Ciocan”, a declarat Dodon.

Propunerea socialiştilor a fost susţinută şi de alte fracţiuni şi grupuri parlamentare.

„Este greu să accepţi propunerile socialiştilor, dar susţinem”, a spus liberal-democratul Valeriu Ghileţchi.

„Este cea mai bună modalitate pentru a afla informaţiile la zi, ce s-a întîmplat”, a adăugat liderul Partidului Democrat, Marian Lupu.

„Este o propunere foarte bună. Sînt mai multe lucru care trebuie clarificate”, a conchis deputatul neafiliat Violeta Ivanov.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților