Legea privind statutul municipiului Chişinău, adoptată săptămîna trecută în lectură finală de către Parlament, este ilegală. Declaraţia a fost făcută de preşedintele fracţiunii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) în Consiliul Municipal Chişinău (CMC), Ion Ceban, transmite CURENTUL.
Ion Ceban a spus că a vorbit cu mai mulţi oficiali europeni, inclusiv cu cei de la Congresul autorităţilor locale şi regionale, la acest subiect.
„Ei sînt şocaţi de adoptarea acestei legi. Ne-au promis că pe parcursul lunii iulie vin în vizită de monitorizare şi vor încerca să convingă autorităţile să facă modificări la această lege. Cel mai bine este ca legea să fie anulată de Curtea Constituţională”, a declarat Ion Ceban, adăugînd că sesizarea este deja pregătită şi urmează a fi depusă zilele următoare.
De asemenea, socialiştii au adresat un demers către preşedintele Timofti ca acesta să nu semneze decretul cu privire la intrarea în vigoare a acestei legi.
Totodată, consilierul municipal a precizat că, orice decizie primită în baza acestei legi va fi contestată şi documentată.
„La cele 600 de dosare despre care se vorbeşte că le-ar avea primarul, va avea şi multe altele. Va veni timpul cînd va trebui să răspundă pentru toate fărădelegile pe care le face în oraş. Noi vom acorda cetăţenilor suport în orice acţiune care va fi în detrimentul lor”, a conchis Ion Ceban.
Reamintim că, săptămîna trecută, Parlamentul a votat în lectură finală Legea cu privire la statutul municipiului Chişinău.
Adrian Platon