[ X ]
Între R. Moldova și R. Arabă Egipt vor fi semnate un șir de Acorduri de cooperare
16 Decembrie

Perspectivele de aprofundare a cooperării comercial-economice între Moldova și Egipt au fost discutate în cadrul întrevederii dintre viceministrul Economiei Octavian Calmîc și Ambasadorul Republicii Arabe Egipt în Republica Moldova, Mohamed Alaaeldin Aly Shawky Elhadidi, la Chișinău, transmite CURENTUL.

Astfel, oficialii au subliniat interesul pentru dezvoltarea relațiilor între cele două state prin intensificarea cooperării economice şi comerciale.

Principalele subiecte abordate în cadrul întrunirii au fost: facilitarea creşterii exporturilor în Republica Arabă Egipt a produselor agricole autohtone, posibilitatea schimbului de experienţă şi bune practici în domeniul legislaţiei, politicilor şi strategiilor de susţinere a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii între cele două țări.

În cadrul întrevederii s-a convenit asupra iniţierii negocierilor şi ulterior semnarea unor acorduri de cooperare: Acordul între Guvernul R. Moldova şi Guvernul Republicii Arabe Egipt privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor;   un alt Acord privind evitarea dublei impuneri pe venit şi proprietate şi prevenirea evaziunii fiscale și a Memorandumului de Înţelegere şi Cooperare în domeniul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii între Ministerul Economiei al R. Moldova şi Ministerul Industriei, Comerţului şi Întreprinderilor Mici şi Mijlocii al Republicii Arabe Egipt.

Notă: Menționăm că volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Republica Arabă Egipt în perioada ianuarie-septembrie 2014 a înregistrat suma de 10,6 milioane USD, dublu față de aceeași perioadă a anului precedent.

Tatiana Cocerva

Inapoi la arhiva noutaților