[ X ]
(INTERVIU) Stela Onuţu, Primar de Glodeni despre planuri, relaţia cu Renato Usatîi şi dacă ar vrea să fie deputat
14 Octombrie

În cadrul unui interviu acordat portalului CURENTUL, primarul oraşului Glodeni, Stela Onuţu a vorbit despre noua funcţie, primele indicaţii semnate după venirea în fotoliul de edil, relaţia cu preşedintele partidului politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, precum şi despre planurile de viitor.

Curentul.md: Doamna Onuțu, de aproape 3 luni sînteți Primar al orașului Glodeni. Cum vă simțiţi în această postură?

Stela Onuţu: În postura de primar mă simt foarte responsabilă fiindcă în agenda zilei unui primar sînt la evidență o multitudine de probleme care se cer rezolvate.

C.: Apropo, vă așteptați să cîștigați alegerile? Cum explicați votul masiv pentru Dvs.?

S.O.: Fiecare candidat a sperat să cîștige alegerile, asemenea și eu am avut aceeași speranță care s-a realizat grație încrederii pe care mi-au acordat-o locuitorii orășelului Glodeni. Fapt pentru care mă simt mereu în fața datoriei.

C.: Ce a-ți găsit la primărie, ce moștenire v-a lăsat fostul primar?

S.O.: Ex-primarul mi-a lăsat niște proiecte care e necesar să fie finisate și un șir de probleme care stau la ordinea zilei.

C.: Care au fost primele indicații semnate de dvs.?

S.O.: Printre primele au fost indicații ce țin de disciplina muncii, sugestiile de colaborare și responsabilitate în fața cetățenilor.

C.: Ce planuri pentru orașul Glodeni aveți pe termen mediu și lung?

S.O.: Pe termen mediu sunt cîteva proiecte iar în perspectivă planificăm amenajarea grădinii publice, însă pentru aceasta este necesar un suport financiar. Sper să cîștig și noi proiecte încît să putem schimba spre bine viața locuitorilor să reînnoim fața orașului Glodeni.

C.: În ce relații sînteți cu Primarul de Bălti, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi?

S.O.: Sînt în relații de colaborare.

C.: Apropo, în caz că vor fi anticipate, vă doriți să fiți inclusă pe lista candidaților la funcția de deputat? Ați renunța la Primărie pentru a activa în Parlament?

S.O.: Nu. Locuitorii orașului au avut încredere în mine acordîndu-mi votul, iar eu la rîndul meu e necesar să-mi îndeplinesc promisiunile făcute.

C.: Ce nu cunoaște lumea despre Stela Onuțu?

S.O.: Despre Stela Onuțu lumea cunoaște totul deoarece eu trăiesc în orășel și respir același aer împreună cu toți glodenenii.

Autor: Adrian Platon

Notă: Republicat din data de 3 octombrie 2015

Inapoi la arhiva noutaților