[ X ]
Intențiile guvernării de a modifica reglementările în tehnologiile informaționale – dezbătute public
4 Aprilie

Unii susţin intenţia guvernării de a modifica reglementările în tehnologiile informaționale, iar alţii o critică pe alocuri. Subiectul a fost discutat în cadrul dezbaterii publice cu tema „Pericole reale și închipuite pentru drepturile fundamentale ale omului generate de intențiile guvernării de a modifica reglementările în tehnologiile informaționale”, transmite CURENTUL.

Directorul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), Nadine Gogu, a declarat că, autorităţile nu ţin cont de recomandările societăţii civile.

„Este un subiect vechi. Noi facem recomandări, iar ulterior se vine cu aceleaşi proiecte nemodificate. Noi încercăm să facem ceva, dar vrem să avem deschidere din partea autorităţilor. Nu sîntem împotriva acestor prevederi, doar că sînt cîteva care lasă loc de interpretări”, a spus ea.

La rîndul său, Iulian Rusu, reprezentantul Partidului Popular European din Moldova, a menţionat că, reglementarea internetului este rar întîlnită în statele europene. „CEDO a examinat reglementări similare şi le-au declarat contrare convenţiei”, a subliniat Rusu.

În aceeaşi ordine de idei, Alexei Munteanu, reprezentantul unui provider de internet, a afirmat că Moldova are deja experienţa de blocare a internetului, făcînd referire la evenimentele din 7 aprilie 2009.

„Sînt investiţii enorme. Noi vom fi obligaţi să stocăm un volum foarte mare de informaţii. Sînt diverse sisteme de antivirus care pot bloca site-urile porno”, a agăugat el.

De cealaltă parte, Sergiu Ţurcan, şef al direcţiei juridice a Inspectoratului Naţional de Poliţie, a spus că este un proiect necesar. „Declaraţiile că aşa reglementări nu se regăsesc în legislaţia altor state sînt total eronate”, a explicat Ţurcan.

Şi deputatul democrat Sergiu Sîrbu a declarat că acest proiect este unul necesar, iar propunerile societăţii civile vor fi luate în calcul.

„Acest proiect va veni în Parlament şi îl vom dezbate mult şi aprins. Mă îndoiesc că foarte mulţi au intrat în esenţa proiectului de lege. Eu consider că un proiect mai mult decît benefic. Acele îngrijorări urmează să le analizăm atent şi să venim cu o redacţie mai reuşită. Acele nemulţumiri expuse, urmează să le examinăm în comisiile parlamentare”, a conchis Sergiu Sîrbu.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților