[ X ]
Încrederea între Chișinău și Tiraspol a fost subminată, potrivit Euromonitor
14 Mai

După lungi tratative și discuții pozitive între oficialii de la Chișinău cu reprezentanții regiunii separatiste Transnistria, în ultima perioadă relațiile dintre aceste două părți au fost afectate, iar încrederea a fost subminată, susține Raportul Euromonitor întocmit de ADEPT, transmite Curentul.md

Consolidarea încrederii a fost subminată prin acțiunile autorităților neconstituționale din Transnistria, îndreptate împotriva pacificatorilor moldoveni și a școlilor din regiune cu predare în limba română, se arată în Raport.

Cu privire la aceste subiecte au avut loc un șir de întrevederi a reprezentanților politici în reglementarea transnistreană, cu participarea partenerilor internaționali din formatul de negocieri ”5+2” la care s-a abordat subiectul cu privire la situația școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

La fel, Comisia Unificată de Control a fost convocată în mai multe ședințe pentru a discuta despre acțiunile ilegale ale structurilor de forță separatiste în privința pacificatorilor din Moldova, directorului Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol, Ion Iovcev, suplimentarea efectivului de forță al separatiștilor și desfășurarea unor acțiuni ostile față de persoanele care treceau pe la posturile de control instalate ilegal.

Un al element negativ care a dus la răcirea relațiilor este și conflictul dintre Rusia și Ucraina, în urma anexării Crimeii în luna martie 2014 și în urma acțiunilor de pe teritoriul ucrainean. Experții consideră că din această cauză a fost amînată noua rundă de negocieri în formatul ”5+2”, care urma să aibă loc în perioada 10-11 aprilie 2014, la Viena.

Referitor la acțiunile separatiste, Vice-premierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a denunțat de mai multe ori că Tiraspolul are aceeași poziție pe care o are și Rusia în procesul de negocieri, precum și a cerut ca armata rusă să fie retrasă de pe teritoriul Republicii Moldova, deoarece este încălcată în primul rînd suveranitatea și neutralitatea țării.

Diana Cebotari

 

Inapoi la arhiva noutaților