În cadrul alegerilor locale generale, care se desfăşoară astăzi pe întreg teritoriul Republicii Moldova, de către observatorii Asociaţiei „Promo-Lex” au fost depistate mai multe încălcări. Despre aceasta juristul Asociaţiei, Pavel Postică, a anunţat în cadrul unui briefing, informează CURENTUL.
Postică a spus că nu toate secţiile de votare au fost deschise la 7.00, motivul fiind întîrzierea sigilării urnelor de vot şi a repartizării lor.
Totodată, la unele secţii de votare din Găgăuzia numărul de buletine de vot este mai mic decît numărul oamenilor incluşi în listele electorale.
Printre alte încălcări se numără: prezenţa afişajului electoral în preajma unor secţii de votare, un caz de agitaţie electorală, un caz în care un observator electoral a ajutat un cetăţean să voteze, intimidarea unui observator naţional, transportarea de către un candidat a alegătorilor cu un mijloc de transport către secţia de votare etc.
Cristina Pendea