[ X ]
Încă un consilier municipal a renunţat la mandat. E vorba de un fost ministru!
9 Aprilie

Consilierul municipal socialist Larisa Catrinici a renunţat la mandat. Cererea acesteia a fost acceptată ieri de Comisiai Electorală Centrală, transmite CURENTUL.

Într-o postare pe o reţea de socializare, Larisa Catrinici a spus că se simte mai utilă la serviciu în spital.

„Regret, că în ţara noastră sunt structuri administrative cu randament ,,zero!’’. Dar, nu se vrea eficienţă! şi se tolerează un management prost ce ţine de eficacitate, în pofida tendinţelor (în cuvinte) europene. Cu mare greu am rezistat incompetenţa de la pupitrul Primăriei, ignoranţa normelor scrise şi nerespectarea unui protocol cunoscut în lumea civilizată de conduita ierarhică. Şi cel mai trist, nu se reuşesc în Primărie şi Consiliu paşi spre un scop comun: Rezolvarea problemelor chişinăuienilor şi Dezvoltare durabilă a capitalei. În viaţă am avut diferită experienţă de atituduni în cei 38 ani de activitate în diverse funcţii. Acest segment după mine, la moment, e pierdere de timp.

Un singur mare pozitiv: am mai cunoscut oameni noi, care au potenţial, şi doresc schimbare nu doar pentru ,,sine’’, dar si pentru ţară. Din suflet le urez succese şi rezistenţă. Şi am mai ajuns la o constatare: atunci, cînd ,,lumea mare’’ este ocupată cu demagogii şi facerea averii, cineva îşi îndeplineşte strict obligaţiunile, pentru că le cunoaşte şi sunt deloc nu puţine, cu o remunerare destul de modestă.

În ţară avem o inechitate în aşa valori cum sunt: funcţie-competenţa; muncă-eficienţa-salarizare; calitate-responsabilitate.

Îmi cer scuze faţă de colegii din fracţiune şi faţă de acei cetăţeni, care au votat, inclusiv pentru mine. Vreau să-mi văd rezultatul muncii. Sunt deschisă pentru a vă fi real de folos”, a scris Catrinici.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților