[ X ]
Încă o ţară ar putea liberaliza regimul de vize cu R. Moldova
3 Februarie

Cetăţenii moldoveni vor putea călători fără vize şi în Republica Argentina. Guvernul a aprobat astăzi hotărîrea cu privire la iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Argentina privind abolirea regimului de vize pentru titularii paşapoartelor ordinare, transmite CURENTUL.

Potrivit notei informative, proiectul Acordului are drept scop dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de colaborare şi prietenie dintre cele două state prin facilitarea călătoriilor resortisanţilor ambelor ţări.

În conformitate cu prevederile Acordului, resortisanţii părţilor, care deţin paşapoarte ordinare valabile, indiferent de locul domicilierii acestora, pot intra, tranzita şi se afla pe teritoriul celeilalte părţi fără viză, pentru o perioadă de pînă la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrări, cu condiţia că nu intenţionează să desfăşoare o activitate remunerată.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților