[ X ]
În Parlament au fost adoptate modificările și completările unor acte legislative cu privire la protecția OPI
10 August

La 30 iulie 2015, în cadrul ședinței Parlamentului Republicii Moldova, au fost adoptate modificări și completări la unele acte legislative în domeniul proprietății intelectuale, transmite CURENTUL.

Este vorba de: Legea nr.38-XVI din 29 februarie 2008 privind protecţia mărcilor; Legea nr.161-XVI din 12 iulie 2007 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale și Legea nr.39-XVI din 29 februarie 2008 privind protecţia soiurilor de plante.

Schimbările respective au fost operate în vederea actualizării conținutului acestor legi, precum şi îmbunătăţirii procedurilor de înregistrare a obiectelor de proprietate intelectuală – necesități apărute din practica aplicării acestora și din recomandările mandatarilor autorizați în PI.

Astfel, Legea privind protecția mărcilor a fost completată cu noi semne ce pot constitui mărci, fiind incluse hologramele, semnele de poziţionare, olfactive, tactile şi cele sonore. Au fost operate modificări în normele care reglementează motivele absolute și relative de refuz, limitarea dreptului exclusiv, respingerea cererii de înregistrare a mărcii, înregistrarea și reînnoirea înregistrării mărcii, etc.

Amendamentele la Legea privind protecția soiurilor de plante vizează, în special, limitarea dreptului la brevet pentru soi de plantă, utilizarea denumirii soiului, precum și modificarea acesteia.

În Legea privind protecția desenelor și modelelor industriale au fost modificate unele aspecte de procedură, în special, privind depunerea cererii de înregistrare a DMI, examinarea, retragerea și reînnoirea înregistrării.

De asemenea, a fost completată și Legea taxei de stat nr.1216-XII din 03.12.1992 cu prevederi care instituie și stabilesc cuantumul taxei pentru acordarea permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în desenul sau modelul industrial pentru care se solicită protecție.

Prin aprobarea modificărilor și completărilor sus-menționate se acoperă din punct de vedere legal lacunele normative constatate în raport cu procedurile de înregistrare ale unor obiecte de proprietate intelectuală.

Inapoi la arhiva noutaților