Deşi îl consideră prieten pe Iurie Leancă, prim-ministrul României, Victor Ponta, preşedinte al Partidului Social Democrat (PSD), spune că partenerul de la Chişinău a formaţiunii pe care o conduce este Partidul Democrat (PD), transmite CURENTUL.
„Îl consider pe domnul Leancă prieten. Cred că Iurie Leancă a făcut destul de mult pentru Republica Moldova. Pot să bag mîna în foc pentru convingerile sale pro-europene”, a declarat Ponta.
Totodată, preşedintele PSD România a menţionat că partenerul de la Chişinău este şi rămîne PD.
„Partenerul nostru cu care lucrăm foarte bine este PD. Avem o relaţie foarte bună. Aceasta trebuie să se dezvolte”, a conchis premierul român Victor Ponta.
Adrian Platon